Rembrandt - Ascensiunea și decăderea unui geniu
Artist de mare talent, Rembrandt, este menționat în istoria artelor ca fiind unul dintre marii artiști a tuturor timpurilor.
El se desprinde de canoanele moștenite din perioada renascentistă și crează un nou mod de reprezentare a frumosului
și a urâtului. Operele lui crează mister, parcă menite să stârnească întrebări și confuzie. Rembrandt este un personaj cu
mai multe roluri: pictor gravor, colecționar, soț, tată și lider al unuia dintre cele mai importante ateliere ale vremii.
Primii 20 de ani
Rembrandt van Rijn vede lumina zilei pe data de 15 iulie 1606 în orășelul Leiden din Republica celor Șapte Provincii Unite
ale Țărilor de Jos (acum Olanda) la moara deținută de tatăl său în proximitatea fluviul Rin (de unde și "van Rijn").
Este al optulea fiu al morarului Harmen Gerritszoon van Rijn și al mamei Neeltgen Willemsdochter van Zuydtbrouck, provenită
dintr-o familie de o anumită poziție socială din Leiden.
Tatăl decinde ca Rembandt să nu ducă mai departe îndeletnicirea familiei, cea de morar, ci să ajungă la univeristate în
speranța unui viitor mai bun.
La vârsta de 14 ani, copilul Rembrandt se înscrie la Școala Latină, școală de prestigiu în vremea respectivă.
Interesele lui nu se pliau pe specificul școlii. Pictura și desenul erau mai interesante decât dreptul și teologia.
Conform primului biograf al artistului, Jan Janszoom Orlers, părinții se văd nevoiți să-l retragă de la școală și să-l trimită
ucenic la atelierul maestrului Jacob Isaacszoon van Swanenburg, unde va râmâne timp de trei ani, apoi va mai fi ucenic în
atelierul maestrului Pieter Lastman pentru șase luni. În această perioadă maestrul îi transmite ucenicului interesul pentru
arta lui Caravaggio și a lui Adam Elsheimer. Ambii fiind maeștrii ai reprezentării dialogului dintre lumină și întuneric.
La vârsta de 18 ani, Rembrandt era deja un artist sufucient de bine pregătit încât să onoreze comenzi venite din partea celor
din înalta societate. Realizată la doar 19 ani, „Omorârea cu pietre a Sfântului Ștefan” este printre primele compoziții
imprtante, astăzi aflată în patimoniul Muzeului de Arte Frumoase din Lyon. Tot în această primă perioadă a carierei, artistul
reia teme deja abordate de predecesori și le abordează într-o manieră unică. Încet, se prefigurează apariția unei personalități
artistice de mare talent.
Gloria
Rembrandt este unul dintre acei artiști care s-au bucurat de recunoașterea talanetului și a strădaniei proprii încă din perioada tinereții.
Culmile gloriei le atinge trepat. Conexiunile cu oameni din înalta societate se multiplică. Faima atelierul său a atras zeci de ucenici
talentați iar comenzile importante păreau a curge. Căsătoria cu Saskia van Uylenburgh, fiica unui avocat de seamă și verișoara unui
important negustor de artă, îi aduce lui Rembrand un nou bilet de intrare în cercurile înalte din Amsterdam. Atelierul funcționa după
sistemul vechi al breslelor. Ucenici talentați îl înconjurau pe maestru. Ei erau mai mult de simpli învățăcei - erau colaboratori
și asistenți și contribuiau la bunăstarea atelierului. Cursurile nu erau taxate (care valorau în jur de 100 de florini pe an) însă
maestrul comercializa picturile realizate de aceștia. Conform regulii impuse de Rembrandt, ucenicii trebuiau să picteze în stilul maestrului
iar maestrul semna și vindea lucrarea. Acestă practică era contrară unui articol al timpului cu privire la statutul pictorilor, redactat
la Utrecht în 1651, care interzicea maeștrilor „să țină alături de ei sau să dea de lucru discipolilor sau asistenților străini
sau din oraș care lucrează în stilul lor și își semnează operele cu numele lor”. Această practică mercantilă era des întâlnită
în ateliere. De aici și o serie de neclarități legate de autenticitatea operelor. În cazul lui Rembrandt se știa că în executare
picturilor de anvergură (cum ar fi „Rondul de noapte”) nu folosea ucenici, spre deosebire de Rubens.
Pictor contemporan cu Rembrandt, Houbraken scrie oarecum zeflemitor: „Întrucât arta lui Rembrandt era nouă pentru acele vremuri, acesta
era favorizat, astfel că ceilalți artiști erau constrânși să se adapteze stilului său de a picta, chiar dacă stilul lor era de
departe mai lăudabil”. Atelierul maestrului a impus noi standarde în arta locală și mai apoi în cea europeană, atrâgând în același timp și
priviri încrâncenate. În scrierea „Piața universală” a lui Tomasso Garzoni din 1641, artistul este pus în rândul marilor gravori ai timpului.
Rembrandt nu ezită a-și sublinia bunăstarea. În „Autoportret cu cămașa brodată” (1940), Rembrandt se reprezintă într-o ținută nobilă
din secolul al XVII-lea.
Un tablou semnificativ perioadei de glorie - Rondul de noapte 
Executarea tabloului a avut ca imbold prezența Mariei de Medici (regina Franței la acea vreme) la Amsterdam.
Portretul de grup era un gen al artelor des răspândit Epoca de Aur Olandeză iar în 1642 este rândul lui Rembrandt să abordeze unul.
„Rondul de noapte” a fost unul din cele 6 tablouri comandate de breasla muschetarilor pentru decorarea noii săli a cartierului general.
Pentru realizarea seriei de tablouri au fost numiți mai mulți pictori. Rembrandt urmând să-l execute pe cel mai impunător - „Rondul de noapte” - destinat garnizoanei comandantului Banning Cocq, care este și personajul principal al tabloului.
Dimensiunile mari ale compoziției denotă importanța comandatarului. Având 3,63 m înălțime și 4,37 m lățime, este cea mai mare pânză a
lui Rembrandt (deși în anul 1715 ea a fost micsorată pe verticală cu 25 cm pentru a încăpea într-o sală a Palatului Regal din Amsterdam).
Costul lucrării s-a ridicat la 1600 de florini, aproximativ 800 de dolari în prezent.
Decăderea
Problemele și situațile nefericite vin grămadă în viața artistului. Pictorul și clienții intră deseori în polemici. Houbraken scrie despre
pictor: „Pe lângă faptul că trebuie să-l rogi, trebuie să îl mai și plătești”. Termenele de execuție nu erau respectate iar răbdarea clienților
era limitată. Avea nevoie de foarte mult timp pentru a desena modelele, modele care adesea nu erau pe placul clienților. Unele tablouri sunt
refuzate pe motiv că „sunt făcute în grabă”. Eruditul scriitor Jan Six (cel care urma să devină primarul Amsterdamului), comadă un portret de a
cărei calitate nu este mulțumit deoarece modul de reprezentare nu este cel pe care și-l dorea. Eruditul se reorientează către un alt atelier.
Ocazie cu care o altă sfoară care-l lega pe Rembrandt de înalta societate este tăiată. Problemele financiare se întețesc. În anii 1657-1658
bunurile artistului sunt scoase la licitație de către Înalta Curte pentru acoperirea datoriilor. Casa, picturi proprii sau din colecția sa, obiecte
de artă, mobila, desene și gravuri sunt înstrăinate și valorificate.
La 4 septembrie 1668 are loc un eveniment zguduitor. La nici 27 de ani, fiul lui, Titus, moare răpus de ciumă. Rămas orfan de mamă de
la 8 luni, Titus se bucura de o atenție aparte din partea tatălui. O serie de portrete îl înfățișează în diferite ipostaze în diferite
perioade ale scurtei sale vieți.
Rembrandt a mai trăit doar un an și o lună de la mortea fiului său. Acest timp a fost dominat de tristețe și sărăcie.
Ultimele autoportrete redau un om cu chip bolnăvicios și calm, răpus de evenimente triste.
La 14 octombrie 1669, geniul picturii baroce, Rembrandt Harmenszoon van Rijn, moare singur și sărac într-o casă mică din Amsterdam.