
Ultima pictură a unui artist de geniu - Van Gogh
Artistul potimpresionist de geniu, Vincent van Gogh a avut o existență tulburată de nebunie, sărăcie și instabilitate.
În 1883 îi scrie fratelui său, Theo: „...în ceea ce privește timpul pe care-l mai am pentru a picta, cred că va fi un
anumit număr de ani...între 7 și 10, să zicem...”. Theo era fratele cel mai apropiat de Vincent. Era cel care-l îndruma și-l susținea financiar. Frustrările lui Van Gogh referitoare la poziția lui socială se întețesc îndată ce Theo își întemeiază propria familie.
Chinuit de împrejurări, pe data de 27 iulie 1890, Van Gogh decide să-l elibereze pe fratele său de o povară.
Un glonț tras în piept, într-un lan de grâu din comuna franceză Auvers-sur-Oise pune capăt unei existențe zbuciumate și unei creații care cuprinde peste 900 de picturi, întinsă pe doar 10 ani.
Date despre prima pictură executată nu există, însă pentru ultima pictură, Van Gogh a ales un peisaj. „Rădăcinile” este o pânză vibrantă de 50 x 100 cm, executată în stilul caracteristic, folosind culori pure. Tema rădacinilor de copac apare încă din 1882 în sfera intereselor sale prin „Tree roots in a sandy ground”. O lucrare în tehnică mixtă, sumbră la prima vedere, executată parcă a prevestii ceva.
Imaginea superioară: Van Gogh - Rădăcini
Imaginea inferioară: carte poștală înfățișând rădăcinile după care a pictat Van Gogh
În anul 2020, directorul Institutului Van Gogh, Wouter Van der Veen a reușit să determine cu ajutorul unei fotografii din arhiva muzeului Pontoise realizată în 1907, copacul reprezentat în această ultimă operă. Se afla la o distanță de 150 de metri de hotelul la care era cazat artistul în ultimele zile ale vieții lui. Într-o scrisoare, Van gogh îi scrie fratelui său Theo: „Bine înfipte în pământ, și totuși pe jumătate smulse de furtună. Am vrut să exprim ceva din zbuciumul vieții”.
În prezent tabloul „Rădăcinile” poate fi văzut la Muzeul Van Gogh din Amsterdam.
Bibliografie:
Imagine titlu: https://media.gettyimages.com/id/124094168/photo/paintings-by-vincent-van-gogh-in-paris-france-in-february-1990.jpg?s=612x612&w=gi&k=20&c=4sYbLIpJUHFGvENUsDLn599vhH8X_LqRmc4ytmGBQ08=
Imaginea superioară: Van Gogh - Rădăcini (+carte postală): https://www.arthistorynews.com/i/entries/5642.jpg