Blaturi de lemn
Lemnul pentru pictură
Blatul de lemn face parte din categoria suporturilor rigide pentru pictură și este cel mai vechi suport folosit pentru pictura de șevalet. În secolele XIV-XV în Europa panourile de lemn devin foarte populare în rândul artiștilor. În modernitate blatul de lemn a fost folosit și de mari artiști - Picasso, Picabia, Giacometti, Ensor etc. la o scară mai redusă.
Blatul de lemn se potrivește multor tehnici pentru pictură. Lemnul are o tentă nobilă.
Din punct de vedere al tratamentului suprafeței lor, blaturile se împart în două categorii - tratate și netratate.
Blaturile tratate sunt cel mai ușor de folosit, deoarece ele nu necesită o pregătire anterioară aplicării vopselelor. Acest tratament are rolul de a facilita fixarea colorilor și păstrarea în timp a lucrării.
Blaturile netratate cer o atenție aparte în ceea ce privește alegerea tipului de lemn și a gradului de umezeală al lemnului.
Blaturile de lemn vin și cu unele dezavantaje. Sunt predispuse la crăpături, în special cele de dimensiuni mari. Încăperea în care sunt depozitate sau expuse trebuie să aibă o anumită umiditate. Dacă aerul este prea umed atunci lemnul se umflă iar dacă este prea uscat se crapă.
O alternativă a blatului de lemn natural este blatul de MDF. Rezistența acestuia este superioară.